Aceste chiftele de dovlecei şi feta sunt specifice Greciei fiind cunoscute sub denumirea de kolokithokeftedes. Kolokitho înseamna dovlecel si keftedes, dupa cum v-aţi dat seama, chiftea. Originile acestei reţete sunt cretane.
Ingrediente necesare chiftele de dovlecei si feta:
- 1 kg dovlecei
- 150 gr feta ( se poate folosi şi telemea sau brânzeturi afumate)
- 1 ceapă ( sau 1 legătură ceapă verde)
- 1 ou
- 2-3 căţei de usturoi
- 1 legătură mărar
- 1/2 legătură pătrunjel
- 5-6 frunze de mentă proaspătă
- pesmet, făina
- piper măcinat, sare, ulei pentru prăjit
Preparare:
1. Se curăţă dovleceii de coajă şi se dau pe răzătoarea mare dar fără a răzui şi mijlocul dovlecelului, cu seminţe. Se pun într-o strecurătoare mare, se dă un praf de sare şi se lasă 10 minute să lase apă. După 10 minute se storc bine, de câteva ori, pentru ca vor pierde multă apă.
2. Se pun dovleceii storşi într-un castron şi se amestecă cu brânză feta fărâmiţată, ceapa data pe răzătoare sau tocată mărunt, căţeii de usturoi zdrobiţi, pătrunjelul şi mărarul tocat. Tocăm mărunt şi frunzele de mentă şi le amestecăm în compoziţie. Nu punem frunze de mentă întregi deoarece au un gust prea puternic şi intens. Se adaugă oul, se condimentează cu piper proaspăt măcinat şi se amestecă bine să se omogenizeze.
Adăugăm treptat, câte o lingură de pesmet şi amestecăm până constatăm că putem da formă chiftelelor, bile sau plate, după cum dorim. Nu depăşim măsura cu pesmetul ci ne limităm la 2-3 linguri, pentru că oricum le dăm prin faină şi ajută şi asta la formare. Lăsăm 10 minute să se odihnească şi să lăsăm timp pesmetului să aboarbă din lichidele amestecului pentru chiftele.
3. Punem într-o farfurioară o mână de făină. Modelăm chiftelele, le dăm prin făină şi le punem în uleiul încins. Suntem cu ochii pe tigaie pentru că se rumenesc destul de repede. Va trebui sa punem ceva mai mult ulei în tigaie pentru a se rumenii chiftelele uniform. Dacă doriţi să evitaţi uleiul, aceste chiftele se pot rumeni şi la cuptor. O dată rumenite, le luăm cu paleta şi le punem pe o farfurie largă unde am pus în prealabil un prosop de hârtie sau şerveţele pentru a absorbi uleiul în exces.
Chiftelele de dovlecei şi feta se servesc calde, cu tzatziki, o alta specialitate greceasca sau cu salata.
Sa fiţi bine!