Se apropie 25 de decembrie, se apropie Naşterea Domnului pentru spirit şi inefabile mese creştine pentru trup. Precursor, Ignatul. 20 decembrie, zi în care se sacrifică porcii. Devine imperativ să pregătesc lada frigorifică pentru a-şi primi musafirul. Pentru că este plină. Cu strânsură de furnică pe cântec de greiere trubadur.
Search Results for: miel
Gulas de Miel, Bolborosit Incet la Ceaun
Mancare originara din Ungaria, gulasul sau, ca sa fim corecţi, gulyas este un fel de tocanita pe care o pregateau, traditional, vacarii ungurii ce pastoreau turme mari de vite pe lungul drum catre pietele din Venetia, Moravia, Viena sau Nurnberg.
Tocanita de Ied Picanta si Aromata, Servita cu Mamaliga
Această tocanita de ied este preparată cu accent principal pe carne şi mai puţin pe legume, tocmai pentru a pune în evidenţă şi a lăsa rol principal gustoasei şi fragedei pulpe de ied.
Friptura De Ied La Cuptor, Aromata Si Suculenta
Mai uşoară şi mai fragedă comparativ cu carnea de miel, carnea de ied se prepară repede şi este un deliciu pentru cei ce nu au trac în faţa preparatelor din capră sau oaie. Preparată îndeosebi în primăvară, în perioada sărbătorilor de Paşti, acestă friptura de ied la cuptor beneficiează de aportul valoric al unor condimente […]
Mancare De Urzici Cu Usturoi, Servita Cu Mamaliga
Cea mai simplă si, probabil, cea mai apreciată dintre preparatele cu urzici, această mancare de urzici cu usturoi este vedeta care deschide meniul de primăvară, bazat în mare parte pe o abundentă prezenţă a verziturilor sălbatice – leurda, loboda, dragavei, urzici – sau de grădină ţărănească – spanac, salată. Toate aceste daruri culinare oferite de […]
Pulpa de Ied la Ceaun cu Garnitura de Orez cu Ardei
Carnea de ied este mai putin grea decât carnea de miel, mai fragedă si se prepară mai repede, drept pentru care în ultimul timp am preferat-o celei de miel. Astazi am preparat o pulpa de ied la ceaun, gatită suficient încât carnea, oricum fragedă, să se desprindă uşor de pe os, pe care am servit-o […]