Plachie de peste – si ca termen si ca reteta, provine de la greci, din cuvantul “plaki”, reprezentand in Grecia acelasi preparat si aceiasi tehnica de preparare. La noi, plachia de peste este specifica nu atat satelor pescaresti din Delta, cat sudului dunarean al tarii, respectiv vechea Tara Romaneasca…Felul asta de plachie, cu pestele dat prin faina si prajit si apoi bagat la cuptor, se intalneste la mal doljean de Dunare, intre Dabuleni si Calafat.
Ingrediente plachie de peste:
- 3-4 pesti potriviti ( functie de tava) sau unul mai mare
- 4-5 cepe
- 2 ardei grasi
- 5-6 rosii
- 4-5 catei de usturoi
- 1 lamaie
- faina, sare, piper boabe, foi de dafin, patrunjel, ulei
Preparare:
1. Curatam pestele, il spalam in apa rece si ii dam un praf de sare lasandu-l sa stea o jumatate de ora pentru a se scurge bine si sa-si ia putina sare.
Eu am preparat patru pesti – caras ce au incaput in tava ( am folosit un vas de jena), dar se poate folosii, in general, orice fel de peste. Totusi, cea mai gustoasa plachie ramane cea de crap.
2. Dupa ce s-a scurs si s-a sarat pestele punem intr-o farfurie intinsa un pumn de faina si tavalim pestele prin faina. Punem o tigaie cu ulei pe foc si prajim foarte putin pestele, cat sa se intareasca faina, cate un minut pe fiecare parte. Aceasta faina va lega sosul cand vom introduce tava la cuptor.
3. Curatam ceapa si o taiem jullien. Cum se taie jullien? – prima data taiem ceapa in doua, pe lungime ( de la radacina la capat) si apoi taiem cele doua jumatati felii subtiri dar din lateral, perpendicular pe axa radacina-capat, pentru a taia felii perfect rotunde.
In tigaia in care am prajit pestele punem ceapa la calit.
4. Spalam si curatam de seminte ardeiul gras, il tocam fideluta si il adaugam peste ceapa cu un varf de cutit sare.
5. Cand au devenit transparente ceapa si ardeiul le punem in tava si formam un pat peste care mai adaugam 2-3 frunze de dafin, piper si cateii de usturoi curatati si tocati.
6. O parte din rosii ( 3-4) le taiem cubulete si le punem in tava, peste ceapa si ardei.
7. Aranjam pestii prajiti, unul langa altul, peste patul de legume.
8. Nu este obligatoriu, dar mie imi place, pe langa cubuletele de rosii, sa tapez si cu felii mari de rosii, asa ca, feliez doua rosii si pun in tava si pe peste si pe langa.
9. Taiem lamaia in doua si stoarcem jumatate, uniform peste peste. Eu nu am adaugat dar puteti pune si un paharel de vin alb. Tava, aranjata asa dichisit, o dam la cuptor 30-45 minute.
Cand este gata, scoatem tava de la cuptor si ornam cu patrunjel tocat. Cu plachie de peste, rezoneaza bine un vin alb. Bun si gustos este si pestele in sos tomat la cuptor, despre care am scris pe site.
Sa fiti bine!