Sos alb francez, menţionat în lucrarea Le cuisinier françois, scrisă în 1651 de Francois Pierre la Varenne, ia mai tarziu numele lui Louis de Bechamel, marchiz de Nointel, responsabil cu finanţele franceze în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. A fost introdus de catre Marie-Antoine Carême cunoscut sub numele de “Rege al bucatarilor” in categoria “sosurilor mama” alaturi de alte 4 sosuri: sosul spaniol (brun), sos olandez, sos de rosii si sos Velouté. Aceste patru sosuri sunt folosite ca baza pentru alte sosuri. Cum imi place mult carnea de pui cu sos, azi pofta mi-a cerut să însoţesc carnea de pui cu sos bechamel:
Ingrediente necesare pui cu sos bechamel cu ciuperci:
- pulpa de pui sau piept de pui
- 50 gr. unt
- 250 ml lapte
- faina
- ciuperci ( am folosit ciuperci feliate, la borcan 280 gr.)
- sare, piper, patrunjel verde proaspat
Preparare pui cu sos bechamel:
Se curata si se pregateste carnea bucati potrivite. Preparam carnea la cuptor sau o prăjim în tigaie, functie de preferinta, pana se frăgezeste si rumeneste bine. Intr-o tigaie incinsa punem o lingura cu unt si la foc potrivit calim ciupercile feliate timp de max 10 minute dupa care le lasam in asteptare, intr-un bol.
Adaugam 50 gr. unt in tigaie si il topim, presaram 2 linguri cu faina si amestecam continuu pana rezulta o pasta -crema mai ferma. Incepem sa adaugam incet lapte fierbinte timp in care nu ne oprim din amestecat. Incorporam incet, treptat tot laptele si mai lasam sa fiarba 2-3 minute, – pentru a se gati bine faina,- fara a ne opri din amestecat, deoarece se lipeste foarte usor.
Daca considerati ca este prea consistent sosul, mai adaugati putin lapte. Condimentam cu sare si piper alb macinat (daca nu este alb se foloseşte si negru). La origine in sosul bechamel se adauga si nucsoara asa ca dacă doriti puteti adauga. Eu nu obisnuiesc. Odata cu condimentele adaugam si ciupercile calite, mai lasam sa bolboroserasca 1 minut si oprim focul. Aromam cu pătrunjel proaspăt tocat. Peste carnea de pui rumenita adaugam sosul bechamel cald.
Sa fiti sanatosi si sa aveti pofta!