Da, ştiu că are oase şi că nu este vreun peşte de soi. Ştiu, de asemenea, că nu se compară cu un file îndestulător. Dar nu se compară, chiar dacă se înscriu sub genericul peşte şi pentru faptul că una-i una şi alta-i alta. Cei ce iubesc malul bălţii şi orice coadă de peşte ştiu ce vreau să spun, ştiu ce înseamnă atracţia dintre pescar şi peşte, vechea legătură dintre pradă şi prădător. Într-un fel se cunosc, se simt, se leagă oamenii între ei în jurul unui platou mare cu roşioară, caras, plătică, obleţi sau bibani, însoţiţi cu mămaligă aburindă şi cu vin roşu spumegând şi alt fel de gastronomie se plămădeşte din peşti mari, fără oase sau fileuri consistente. Sunt registre de lucru diferite. Am observat, parcurgând informaţie culinară că în delicatul Occident începe să crească încet dar sigur cota gastronomică a polentei, respectiv mămăliga noastră cunoscută sub numele italian polenta, crescând diversitatea reţetelor prin adăugarea de către vesticii a tot felul de ingrediente mămăligii clasice. Astfel, mi-am amintit de geandra o veche variantă românească a mămăligii ce presupunea adăugarea şi altor ingrediente în mămăligă, ingrediente ce o puteau transforma într-o mâncare cu personalitate, într-un preparat dulce sau condimentat. Oarecum uitată, geandra românească trebuie readusă în atenţie şi sunt convins că ar avea succes deplin la gurmanzi. Aşa am ajuns să împletesc o plăcere de pescar împăcat cu balta cu o tradiţie aproape intrată în adormire: rosioara cu mamaliga geandra.
Ingrediente necesare rosioara cu mamaliga geandra:
- 1 kg peşte roşioară sau, după pofta fiecăruia, oricare alt peşte cu sau fară oase
- 2 ardei kapia
- 3-4 căţei de usturoi
- ulei, sare
Preparare:
Se curăţă peştele de solzi şi se eviscerează. Se crestează pe lăţime, până la os, tăieturi dese pe întreaga lungime a peştelui. Această metodă se poate aplica la roşioară, cum este cazul de faţă, la caras, plătică sau alt peşte autohton cu oase. Aceste tăieturi ajută ca, în timpul prăjirii, uleiul încins să pătrundă la oasele mici şi să le coacă, topească.
Înainte de a-l cresta i-am dat un praf de sare şi l-am lăsat căteva ore să se odihnească, să piardă apă, să se zvânte aşa cum se spune popular. Operaţiunea asta de zvântare permite ca peştele să poată fi prăjit fără să mai fie necesară tăvălirea lui prin făină sau mălai. Dacă nu-i lăsa-ţi timp să piardă umezeala este obligatoriu tăvălirea peştelui prin făină sau mălai, astfel se va destrăma la prăjire. Încingem ulei într-o tigaie şi prăjim bine peşti pe ambele părţi.
Coacem ardeii kapia şi îi curăţăm de coajă. Îi tocăm mărunt şi îi punem într-un bol. Curăţăm usturoiul, îl zdrobim şi îl punem peste ardei în acelaşi bol. Adăugăm o picătură de ulei, puţină sare şi frecăm ardeiul şi usturoiul până se omogenizează şi aproape devin pastă.
Într-un ceaun facem o mămăligă moale, cremoasă, bine amestecată în care raportul mălai/apă este de 1/4 sau chiar 1/5.
Când a devenit cremoasă şi aproape de final adăugăm ardeiul cu usturoi, amestecăm bine să se omogenizeze şi oprim focul. Pe măsură ce se răceşte se va mai întării. Este bună atât caldă cât şi rece.
Cremozitatea unei mămăligi este dată de gelatinizarea amidonului din cereală, proces ce depinde de cantitatea de apă, timpul de fierbere şi amestecatul viguros. Geandra este o mămăligă mai moale, cremoasă în care se adăuga pe lângă mălai şi alte ingrediente: lapte, brânză, unt, sau ardei, usturoi, ceapă, ciuperci, cartofi şi ce își mai permitea ţăranul nostru. Era o mâncare a satului românesc care se putea întâlni personalizată de la bordei la bordei. Aşa cum multe mâncăruri au apărut ca soluție improvizată, din necesitate, unele deveniind foarte cunoscute – de ex. pizza margherita (şi pizza în general), numită aşa după regina Margherita, care iniţial era preparată, din cauza sărăciei, din roşii sau untură întinsă pe aluat – şi geandra noastră poate fi reevaluată şi introdusă în diverse combinaţii culinare, cu atât mai mult că este gustoasă, săţioasă şi sănătoasă.
Să fiţi sănătoşi!
