Pentru a depăşii cadrul trasat de tradiţionalele reţete de iahnie de fasole şi fasole bătută, azi am încercat o asociere între măsline şi fasole obţinând o mâncare care, sper eu, prezintă suficientă atractivitate pentru a vă determina să o încercaţi. Dacă rezultatul nu ar fi fost edificator şi satisfăcător de poftă şi gust cu siguranţă că nu v-aş provoca la o porţie de fasole cu masline. Pentru ai da un plus de valoare şi prestanţă am apelat la contribuţia gustoasă şi rumenă a unor bucăţi crocante de piept de porc.
Ingrediente necesare fasole cu masline si piept de porc
- 500 gr fasole uscată sau din conservă
- 200 gr măsline negre, rondele, fără sâmburi
- 1 felie piept de porc – cca 200 gr
- 2 morcovi
- 2 cepe
- 1 roşie coaptă bine
- 4-5 căţei de usturoi
- 1 ardei iute – opţional
- sare, piper, boia
- ulei de măsline
Lăsăm fasolea de cu seara sau cel puţin 2-3 ore (depinde cât este de uscată), în apă rece, să se înmoaie. O punem la fiert şi după primele clocote îi schimbăm apa. Fierbem bine fasolea în a două apa până ce aceasta se poate pasa uşor. Când fasolea este aproape fiartă adăugăm în fiertură cei doi morcovi. Fasolea fiartă o condimentăm şi aromăm cu usturoiul zdrobit, cu piper, boia (sau fulgi de paprika) şi sare şi o pasăm. Eu o prefer pasată ceva mai rustic, adică nu foarte fin, drept pentru care nu folosesc robotul ci apelez la tel. Amestecăm bine cu telul şi adăugăm 3 linguri ulei de măsline să îi creştem cremozitatea şi să îi potenţăm gustul. Cand este gata adăugăm măslinele negre rondele şi amestecăm. Păstrăm câteva măsline pentru ornat. În final gustăm şi potrivim de sare.
Încingem o tigaie cu o lingură de ulei şi prăjim pipetul de porc tăiat cubuleţe. Asezonăm carnea cu sare şi piper. După ce carnea s-a prăjit şi rumenit bine o scoatem pe o farfurie.
Curăţăm şi tăiem ceapa fideluţă. În tigaia în care am prăjit pieptul de porc călim ceapa fideluţă. Adăugăm roşia decojită şi tăiată cubuleţe şi o linguriţă rasă de boia. Putem folosi în schimbul roşiei, bulion sau pasta de roşii. Dăm un praf de sare şi călim până se înmoaie bine ceapa şi scade sucul lăsat de roşie.
Când servim, pe fiecare porţie de fasole cu masline, adăugăm 2-3 linguri de sos dulce de ceapă. Însoţim fiecare porţie cu piept de porc rumen şi crocant. Ornăm cu măsline şi eventual, cu rondele de ardei iute sau mai puţin iute, după preferinţă.
Să fiţi bine!