Probabil multora ni s-a întâmplat ca preparând ciuperci sote sau, altfel spus, prăjind ciuperci să obţinem un rezultat nu tocmai mulţumitor şi în schimbul unor ciuperci bine rumenite, cu o frumoasă culoare caramel să obţinem ciuperci apoase, negricioase şi urâte. Aspecte similare se pot întâlni şi în privinţa carnii, cu o rumenire mai mult sau mai puţin reuşită. Care este cauza şi cum se pot obţine ciuperci frumos rumenite? Cauza este, în câteva cuvinte spus şi în termeni de chimie, o inhibare a reacţiei Maillard. Aceasta este o reacţie complexă între zaharuri şi aminoacizi şi este specifică tuturor alimentelor care conţin proteine. Culoarea caramel a ciupercilor sote, gustul acestora şi aromele obţinute sunt rezultatul reacţiei Maillard.
Necesar ciuperci sote:
Baza necesară:
- 500 gr ciuperci champignon
- ulei
- sare, piper
Pentru arome:
- unt, usturoi, vin alb şi diverse condimente după plăcerea fiecăruia
Preparare ciuperci sote:
1. Ştergem ciupercile cu un prosop uscat sau ne rezervăm o periuţă de dinţi pentru acest lucru. Cu o periuţă de dinţi se curăţă foarte uşor şi bine ciupercile. Dacă sunt mai murdare putem folosi un prosop umed dar este preferabil să cumpărăm ciuperci cât mai curate. Ciupercile champignon nu le spălăm pentru a nu se îmbiba cu apă în partea cu “branhii”. Există ciuperci care au un grad scăzut de absorţie a apei şi care pot fi spălate. Dacă ciupercile sunt micuţe le putem prăji întregi, dacă sunt mari, le feliem.
2. Încingem tigaia la foc mare, cu 3-4 linguri de ulei şi punem ciuperci astfel încât să nu fie “aglomeraţie” în tigaie. Aglomeraţia de ciuperci înseamnă apă mai multă eliminată şi care va domina pentru un timp uleiul din tigaie deoarece ritmul de evaporare va fi scăzut. Apa eliminată de ciuperci va face ca temperatura să scadă şi reacţia Maillard, dintre zaharuri şi aminoacizi să nu se producă ratând astfel să obţinem acel caramel frumos. Dacă avem mai multe ciuperci le rumenim în tranşe. Prăjim ciupercile obligatoriu la foc mare până se rumenesc. Se consideră că ciupercile prăjite light- adică un timp mai redus – sunt întotdeauna mai gustoase. De asemenea când preparăm ciuperci sote nu acoperim niciodată tigaia pentru că se face condens ce se întoarce în tigaie.
3. Când ciupercile sunt rumenite dăm sare şi piper şi după dorinţa fiecăruia se pot adăuga diverse verdeţuri, unt şi eventual usturoi pisat. De asemenea, putem pune un pahărel de vin alb şi mai ţinem pe foc 2 minute, până se evaporă. Bucătari cunoscuţi susţin că untul se pune în faza finală deoarece pus de la început, temperatura ridicată şi timpul de prăjire pot da untului un gust amărui. Umiditatea din untul pus la final va deglazura tigaia şi va asigura un plus de savoare ciupercilor.
Duşmanul reacţie şi implicit al gustului, aromei şi culoarei este apa în exces. De aceea trebuie obligatoriu evitarea umplerii exagerate a tigăii cu ciuperci şi obligatoriu focul mare pentru a se evapora apa mai repede, grăbind astfel apariţia reacţiei Maillard şi implicit a ceea ce ne interesează pe noi: gust, culoare şi aromă. Ciupercile trebuie să sfârâie în tigaie permanent în timpul prăjirii, semn că apa se evaporă. Dacă nu mai sfârâie înseamnă că este prea multă apă şi atunci avem fierbere sau că alimentul prăjit nu mai are apă în el şi prin urmare este pe cale să se ardă.
Louis Camille Maillard (1878 -1936) a fost un medic şi chimist francez ce a făcut cercetării la începutul secolului trecut în domeniul tulburărilor renale. În 1912, el a întreprins studii ale reacției dintre aminoacizi și zaharuri . Modul cum reacţionează cei doi compuşi a primit denumirea de reacţie Maillard. Pentru acest soi de muncă, el a primit mai multe premii, inclusiv premiul Academiei Franceze de Medicină, atribuit în 1914. Binenţeles că cercetările lui Maillard nu aveau nici o legătură cu bucătaria dar reacţia cei poartă numele este cea mai întâlnită în bucătărie şi a explicat procesul de prăjire, rumenire, coacere sau mai bine zis cum se formeză gustul, aroma şi culoarea. Cercetările doctorului Maillard au dus indirect la apariţia industriei aromelor. Pâinea frumos rumenită se datorează acestei reacţii. Ciocolata, cafeaua sau whisky-ul au gustul cunoscut datorită reacţiei Maillard. Gustul, culoarea şi aroma oricărei fripturi, aroma de pâine coaptă, ceapa călită şi exemplele pot fi nenumărate, se datorează toate acestei reacţii. Acesta este motivul pentru care se rumenesc frumos mucenicii moldoveneşti de ex. sau covrigii când îi ungem cu ou sau cu apă cu zahăr şi îi băgăm la cuptor. Oul vine cu proteină care determină reacţia Maillard iar zahărul se descompune prin încălzire în fructoza şi glucoza ce vor contribui la reacţie.
Prin adăugarea unor compuşi care cresc PH se poate obţine o rumenire mai frumoasă, mai rapidă şi un preparat mai gustos. De ex., un experiment interesant ar fi cu bicarbonatul de sodiu adăugat când rumenim ceapa, ce va duce la o culoare aurie mai rapid obţinută şi un gust mai bun. O gamă de temperatură indicată pentru o reacţie Maillard reuşită este 110 -170 C. Depăşită această temperatură încep să apară compuşi ce dau gustul amar şi mai apoi culoarea de ars. Aceasta este o altă reacţie numită piroliză ce dă naştere la alimente de gust ars şi amar. De multe ori se confundă caramelizarea cu o reacţie Maillard, ceea ce este fals, caramelizarea fiind o piroliză a zaharurilor.
Cam atât despre ciuperci sote şi reacţia Maillard. Să fiţi bine!