Nu mă dau în vânt după dovlecei despre care am considerat întotdeauna, spre deosebire de alte legume, că au nevoie de o susţinere mai amplă din partea altor ingrediente, pentru a fi puşi în valoare. Mi-au plăcut întotdeauna, prăjiţi sau copţi, în clasica salata de dovlecei şi în chiftelele greceşti dar cam atât, în rest, erau o susţinere în plus la un ghiveci sau la nişte legume umplute. În fapt, cred că pe undeva mi-a scăpat ceva şi nu am reuşit să le văd potenţialul, să mă bucur de dovlecei, dealtfel o legumă foarte recomandată pentru sănătate.
Asta până azi când, preparând aceşti dovlecei cu pui, leguma în cauză a întrecut orice aşteptări şi s-a dovedit pe deplin gustoasă şi de apreciat. De obicei nu luam dovleceii ca bază pentru o mâncare, considerându-i lipsiţi de o personalitate viguroasă, dar această mâncare cu toată simplitatea ei a reuşit să-mi schimbe optica şi pe drept cuvânt trebuie să le acord mai mult credit. Aşa că, în următoarele săptămâni, vom supune aceste curcubitacee cu 95% apă mai multor încercări culinare.
Necesar dovlecei cu pui:
- 3-4 dovlecei
- 2 pulpe
- 1 morcov
- 1 ceapă
- 1 legătură mărar
- 4căţei de usturoi
- 1 cutie roşii cubuleţe – 400 gr sau 2-3 roşii proaspete
- cimbru, boabe de muştar şi coriandru, piper, sare
- ulei
Preparare:
1. Zdrobim în mojar coriandru şi muştarul. Curăţăm şi crestăm pulpele, le dăm un praf de sare şi le frecăm cu coriandru, muştar şi piper. Le punem la prăjit într-o tigaie încinsă, cu 2 linguri de ulei şi 2-3 rămurele de cimbru. Le rumenim bine pe ambele părţi. La final, adăugăm un păhărel cu apă pentru a degresa tigaia şi a obţine un fel de sos condimentat, pentru a nu pierde aromele lăsate de carne.
2. Continuăm în aceeaşi tigaie dacă este suficient de mare sau lucrăm cu o crăticioară. Punem sosul rămas de la carne în cratiţă şi adăugăm ceapa tăiată cubuleţe şi morcovul tăiat rondele. Adăugăm şi 2 căţei de usturoi feliaţi.
3. Curăţăm de coajă dovleceii (nu este obligatoriu dacă dovlecei sunt foarte tineri) şi îi tăiem cuburi mai măricele. Punem dovleceii în cratiţă, peste ceapă şi dăm un praf de sare.
4. Adăugăm roşiile din conservă sau roşii proaspete decojite şi mărunţite şi amestecăm. Tot acum punem şi mărarul proaspăt mărunţit. Punem o ceaşcă cu apă şi lăsăm să bolborosescă încet spre înmuierea dovleceilor.
5. Dovleceii nu trebuie să se fărâmiţeze ci să rămână fermi, să le simţim textura. Când dovleceii şi-au pierdut culoarea de crud, băgăm cratiţa la cuptor pentru 20 de minute, să scadă şi să se rumenească. Este foarte important pentru a ne bucura gustul dovleceilor să nu se facă praf ci să rămână cuburi al dente, rumene.
6. Scoatem cratiţa de la cuptor şi arânjăm pulpele rumene pe dovlecei. Ornăm cu verdeaţă la alegere, după cum preferăm – mărar, pătrunjel sau chiar leuştean. Îmi plac cu usturoi aşa că am feliat ceilalţi doi căţei de usturoi şi i-am pus peste dovlecei. Dacă înlăturăm carnea putem obţine o mâncare de post reuşită.
Pe cât de simplă pe atât de mult mi-a plăcut găteala asta. Cred că păcătuim când preparăm excesiv dovleceii, în special în combinaţie cu alte legume şi în final nu mai putem să le identificăm şi apreciem gustul. De asemenea, la dovlecei ca şi la broccoli, usturoiul face o treabă excelentă şi sprijină leguma fără a-i submina gustul.
Să fiţi bine!