După cum știm, vânăta este o legumă foarte versatilă, la modul că, dacă îi oferi posibilitatea, își găsește un loc călduț în tot felul de mâncăruri, asociindu-se și intrând în anturaje dintre cele mai inedite. La ultima mea hoinăreală prin piață – pentru că, da, sunt o victimă a shoppingului agroalimentar – mi-au ieșit în cale și ultimele vinete, alungate din grădina noastră de cețurile acestui sfârșit de toamnă. Astfel, am considerat potrivit să mă confrunt cu o mancare de vinete cu carne de pui pentru a putea în final cresta pe coada tigăii încă o liniuță, semn al eroismului manifestat la cratiță. Iubitorii de vinete îi pot face de încercare și o mai pot rostui după gust, iar dacă găsesc că merită, o pot trece pe răboj.
Necesar mancare de vinete cu carne de pui
- 3 vinete
- 2 vinete
- 4-5 ciuperci
- 2 roșii
- 1 ceapă
- 2 ardei kapia sau gras
- 1 ceașcă bulion
- 4-5 căței de usturoi românesc
- piper, sare
- o linguriță iuțică sau puțin ardei iute – opțional
- pătrunjel
Preparare
1. Grijim pulpele, le tăiem bucăți și le rumenim într-o tigaie încinsă. Putem folosi și aripi, piept sau un pui întreg tăiat bucăți. După ce am terminat cu pulpele, tăiem vinetele felii și le rumenim pe ambele fețe.
2. Tăiem ciupercile sferturi, ceapa julienne și le călim într-o tigaie mai mare sau o cratiță. Adăugăm un ardei tăiat cubulețe, bulionul și puțină iuțică. Lăsăm pe foc mic să fiarbă încet și să se formeze sos. Mărunțim cățeii de usturoi și îi punem în sos. Oprim focul.
3. Așezăm în sosul format un pat de vinete felii rumenite. Pe patul de vinete așezăm carnea de pui rumenită. Peste toate punem restul de felii de vinete rumenite și peste acestea cele două roșii tăiate felii și cel de-al doilea ardei, tăiat rondele.
4. Dăm cratița la cuptor cca 30 de minute să se rumenească mâncarea. La final îi dăm verdeață, pătrunjel sau mărar.
Să fiți bine!