În bucătăria noastră, de regulă, pestele la cuptor este asociat mai mult cu roșii, ceapă sau cartofi și mai puțin cu mazărea. Ceva mai târziu, experimentând diverse rețete de peste cu legume la cuptor, am descoperit cât de gustos este peștele alături de mazăre. Vă recomand această combinație ca fiind una reușită cu mai toate […]
Altele
Salata Caesar cu piept de pui
Salata Caesar își are originea în anii 20 ai secolului trecut, când bucătarul mexican, de origine italiană, Caesar Cardini, a preparat-o pentru prima dată într-un restaurant din Tijuana, Mexic. Povestea spune că bucătarul Caesar a trebuit să pregătească, la repezeală, ceva de mâncare pentru un grup de actori, în condițiile în care nu prea mai avea […]
Paste cu piept de pui si sos de rosii
Mă întâlnesc cu pastele de câteva ori pe lună, fiind des solicitate în meniu de către fiică-mea, încântată de mai toate rețetele de paste. Îmi plac ca întotdeauna să fie preparate cu sos din abundență, alegând, de regulă, să folosesc unul din cele două sosuri de roșii preferate de mine, respectiv unul aromat cu busuioc […]
Floare din aluat cu crema de ciocolata
Așa cum mi-am luat angajamentul, săptămâna asta, pe pagina Papamond, azi am preparat floarea din aluat cu crema de ciocolata, prezentată în scurtul film care a circulat zilele astea pe unele pagini de facebook. Pentru o floare din aluat moale si pufoasă, am folosit aluatul din care, de regula, prepar cornuri. De fapt, cu excepția […]
Ciolan afumat cu cartofi natur si sos de hrean
După cum, la mai tot românul, place ciolanul afumat, tot așa îmi place și mie! Tradițional, cel mai adesea ciolanul se prepară cu fasole sau varză, mâncăruri ce se înscriu în ceaslovul de aur al bucătăriei noastre. Totuși, dând la o parte obiceiul străbunilor în ce privește pregătirea ciolanului, azi vreau să vă spun cum […]
Piept de pui cu piure de broccoli
Dacă nu ați încercat până acum piureul de broccoli, vi-l recomand ca fiind foarte bun, cu un gust aparte și potrivit ca garnitură pentru orice friptură. Se prepară rapid dat fiind faptul că broccoli fierbe foarte repede. Alături de piureul de conopidă, de linte sau de țelină, este o variantă de a mai înlocui uneori […]