Pofticios din fire şi vulnerabil la leguma ţărănească proaspătă, azi, în piaţă, am fost ispitit cu o fasole lata fragedă, ce plesnea de prospeţime când o rupeai între degete. Cum o găină de ţară era programată pentru supă, ispita a bine primită pentru felul doi: o mâncare de fasole lata proaspătă, cu sos de roşii, […]
Altele
Paste cu bacon, ciuperci şi roşii cherry
Deşi îmi plac pastele, nu le prepar decât atunci când îmi solicită copii, ce le agreează în mod deosebit, şi atunci când nu am timp sau pur şi simplu nu am chef de stat prea mult în bucătărie. Mai toate reţetele de paste sunt simplu de preparat şi neconsumatoare de timp, fiind în acelaşi timp […]
Scoici de Apa Dulce Umplute si Coapte la Cuptor
Obişnuit din copilarie cu mâncăruri preparate din melci sau scoici de apa dulce, nu trece nici o vară fără să mă dedau la asemenea preparate. Copilărind aproape de Dunăre, consumul acestor scoici este pentru mine firesc, înţelegându-i totodată pe cei ce privesc suspicios asemenea inedite mâncăruri, dat fiind faptul că poate împrejurări obiective i-au ţinut […]
Musaca de Dovlecei Grijita cu Sos Romanesc
Obişnuit din familie, probabil ca mai toţi, cu clasicele musacale de cartofi sau de vinete, cu ceva timp în urma m-am abătut de la obişnuinţa mea şi am experimentat musacaua de conopidă, după o reţetă descoperită într-o veche carte de bucate. Niciodată nu m-am dat în vânt după conopida gătită, dar musacaua cu conopidă m-a […]
Gustare cu salata, dovlecei usturoiati si gratar
Dacă, de obicei, cei mai mulţi ne limităm a mânca spanacul gătit în diverse reţete, în jumătatea acesta de an, eu am folosit mai mult ca oricând spanacul proaspăt în diverse salate, combinat cu multe alte verziuri locale, cum ar fi: macriş, lobodă, leurdă, salată verde. La fel am procedat şi cu loboda roşie, pe […]
Hamsii cu Orez, Rosii Cherry si Ardei Gras
Întotdeauna peştele mic, uşor sărat, a făcut casă bună cu orezul, că a fost preparat la tigaie sau la cuptor. Gustul şi aroma specifică peştelui dă o valoare deosebită consistenţei orezului, fapt materializat în sudul dunărean în reţeta cu valenţe tradiţionale de obleţi pe orez. Astfel, pentru că îmi plac mult peştii mici – pe […]