După pofta mea, apreciez că, pe cât este de simplă, pe atât este de gustoasă, asocierea asta rustică de ciuperci cu roşii, aromată cu usturoi şi înviorată cu puţin ardei iute. Pentru un strop de distincţie, i-am dat drept podoabă câteva frunze proaspete şi parfumate de busuioc. Este o gustare cum nu se poate mai […]
Retete rapide
Cartofi cu Bacon si Ciuperci la Cuptor
Gustoşi şi îndestulători, poţi prepara cartofi cu bacon la cuptor extrem de simplu şi fără a consuma prea mult timp. Necesită ingrediente banale şi de regulă fac faţă cu brio la pretenţii şi pretenţioşi. Sunt o soluţie gustoasă când nu prea ai chef sau timp de stat în bucătărie. Poţi fi mâncaţi cu spor lângă […]
Reteta de Moravuri Usoare: Fudulii si Pizdulice la Tigaie
Hâtru din fire, pentru a evidenția calitățile acestei bucăți firave de pulpă, românul a găsit ca fiind edificator termenul de pizdulice. Fiind considerată delicatesă și oferind senzații culinare tari, pizdulicea la grătar sau în tigaie, a început să-și facă simțită prezența în meniul unor restaurante (poate mai exclusiviste, cum ar fi cel al lui Mircea […]
Ochiuri pe Mamaliguta ca la Bunica
Azi, zi de iarnă începută cu o dimineață friguroasă și cețoasă, m-am întors oleacă la o simplă dar gustoasă încropeală culinară, specifică mai mult iernilor copilăriei, petrecute la sat, la bunici. Ochiuri pe mamaliguta ca la bunica intră în panoplia mâncărurilor țărănești, plăcere de moment de iarnă, neprogramabilă, legată mai mult de un amalgam de […]
Castane coapte in tigaie. Deliciu de toamna
Cum în sezonul de toamnă-iarnă se poartă și castanele, este vremea să încingem o tigaie și să ne bucurăm de castane coapte, un deliciu de toamnă care merită atenția noastră cel puțin odată într-un an. Cei care locuiesc în zonele ce favorizează climateric castanele comestibile au mai la îndemână castane prospete și sănătoase și spun […]
Ardei iute tocat pentru ciorbele iernii ce vine
Cu puțin înainte de a mă înconjura iarna, cu ultimi ardei găsiți în grădină, pe lângă iuțica deja adăpostită în cămară, am mai pregătit câteva borcane cu ardei iute tocat destinat să înveselească ciorba de peste iarnă și să lupte cu oxidarea organismului sedentar. Admițând că sunt degrabă mâncător de ciorbe, nu mă pot lipsi […]