Necesar carne de porc in sos de rosii
- 2-3 felii pulpa, 2-3 felii muschi, 2-3 felii ceafă – la alegere sau combinate după cum doreşte fiecare
- 800 gr roşii cubuleţe la conservă
- 2 căpăţâni de usturoi
- piper, 2 foi de dafin, cimbru, o linguriţă zahăr, sare
Preparare:
1. Tăiem carnea felii mai groase, de cca. 2 cm. Am preparat şi am combinat 3 felii de pulpă cu 2 felii de muşchi. Încingem o tigaie neaderentă şi fără a folosi ulei, rumenim feliile de carne pe ambele feţe. Carnea are şi ceva grăsime care se topeşte şi ajută la rumenire şi la gust.
Această rumenire face ca gustul cu care carnea contribuie la întreg să fie mai de vază. Putem da în prealabil carnea printr-un amestec de condimente dar eu am evitat acest lucru deoarece comanda din partea mesenilor a fost să nu condimentez prea mult. După mine aş fi dat feliile de carne printr-un amestec de piper, sare, boia, rozmarin.
2. După ce am rumenit feliile de carne le aşezăm într-o cratiţă sau într-o tigaie mai mare (dar care se poate băga la cuptor).
Curăţăm usturoiul, îl zdrobim cu presa şi preparăm un mujdei mai lung. Oprim 3-4 căţei de usturoi pentru a-i pune în sos la final. Punem mujdeiul în cratiţă, peste carne. V-am spus de unde vine cuvântul mujdei? De la “must de ai”, deoarece usturoiul se mai numea în vechime şi “ai” legat cu franţuzescul “ail” şi care treptat s-a transformat, legând cuvintele, în mujdei. Condimentăm cu piper, cimbru, foi de dafin.
3. Peste carne, mujdei şi condimente adăugăm roşiile şi omogenizăm uşor, astfel încât carnea să fie acoperită de sos. Punem un capac pe cratiţă şi o băgăm la cuptor la foc potrivit să fiarbă înăbuşit mai bine de o oră, până scade sosul după cum ne place şi carnea se pătrunde şi se înmoaie bine.
4. La final, după ce scoatem mâncarea din cuptor, daca vrem sosul de roşii ceva mai usturoiat, mai adăugăm cei câţiva căţeii de usturoi, feliaţi. Putem aroma cu verdeaţa preferată.
Să fiţi bine!