Dacă urcăm spre munte, întâlnim smântâna ca prezenţă de bază în bucătăria locului, lângă carne, legume şi cu atât mai mult în prăjituri sau ciorbe. Combinaţiei de fasole verde cu smantana îi putem rezerva un rol de garnitură pentru diverse cărnuri dar se poate regăsi şi ca mâncare în sine.
Categorii retete
Ciorba Cu Cozi de Porc Afumate Dreasa Cu Smantana
Nu că aş fi ţinut de prea multe ori, când eram mic, porcul de coadă la Ignat, dar am un ataşament, cu manifestare bianuală, faţă de coada acestui colaborator al gurmandului român. Nu ştiu dacă este semn de ramolire, dar de câte ori îşi face apariţia în galantar o coadă de porc mai făloasă, mai îmbujorată de fum, de atâtea ori se produce simbioza şi plec împreună cu ea, spre casă.
Ciorba de peste la haholi. In Delta
În urmă cu două săptămâni am fost la Tulcea şi binenţeles că nu am pierdut ocazia să caut sublimul în vestita şi primordiala ciorba de peste preparată de pescarii Deltei. Ciorba de peste prezentată mai jos a fost preparată pe vaporul cu care ne-am plimbat pe canalele Deltei şi tot pe vapor, ancorând pe un canal, a fost mâncată.
Tarta cu piersici. Simpla si buna
Astăzi, solicitându-mi-se imperativ, datorită destinului ce m-a aşezat cu trei fete sub acelaşi acoperiş, să prepar rapid ceva dulce, mi-am găsit salvarea în foaia asta de aluat rămasă în frigider. Aşa că, această tarta cu piersici este preparată simplu, după ureche, fără partitură în faţă. Trecând peste lipsa partiturii, tarta de piersici însoţită de îngheţată cu sirop de arţar s-a dovedit a fi delicioasă şi binevenită.
Plescavita – pljeskavica sarbeasca
Plescavita este o chiftea mai făloasă, foarte populară în Serbia, Bosnia, Muntenegru şi Macedonia de unde a câştigat teren în mai toate bucătăriile balcanice dar şi în restaurante fast-food din Germania, Austria şi Suedia. Plescavita se prepară din carne tocată de vită, porc, miel sau amestec şi în reţeta compoziţiei este nelipsită ceapa.
Mancare de frunze de sfecla rosie
Cu toate că avem reţete cu multe verzituri sănătoase, nu stă în tradiţia noastră culinară să gătim frunzele de sfeclă roşie sau de gulie, acestea fiind neglijate gastronomic. Dacă dragaveiul, ştevia, salata sau spanacul se regăsesc în diverse reţete de mâncăruri, frunzele de sfeclă roşie, care se încadrează pe aceaşi linie, nu le gătim mai deloc.