Azi aveam planuri, în bucătărie, cu câteva felii de muschi de porc, dar, dacă fiică-mea a dorit rapid spaghetti, a trebuit să-i fac plăcerea şi fără să mai ies la cumpărături, a-m deturnat muşchiul de la planul iniţial şi l-am preparat, rapid, la wok, aromat cu ghimbir, usturoi şi sos de soia.
Categorii retete
Fazan la ceaun cu cartofi aurii si varza rosie
Carnea de vânat, preparată cum trebuie, îţi poate aduce satisfacţii culinare deosebite şi inedite în raport cu gusturile obişnuite ale zilei. Tot ce este extras direct din natură vine cu avantajele conferite de o ” facere competentă”, vine cu sănătate, cu vigoare, cu gust şi cu o simplitate, întotdeauna, specifică prezenţei calităţii intrinseci.
Sarmale in dovleac. Lucrare pioasă pentru stomac eretic
Se preparau fără grabă, cu ritual, cu pioşenie şi se mâncau cu un soi de religiozitate, nu oricând şi oricum, cu o undă de venerare a divinului şi de mulţumire pentru bucatele aflate pe masă. Sarmale in dovleac este lucrare din nordul ţării, de prin Maramureş, de la poalele munţilor Ţibleş, -cu toate că sunt vorbe că ar fi fost întâlnită şi în Moldova- şi are valenţe antropologice şi de pioşenie.
Piept de rata, legume mexicane si orez la wok
Dacă se preferă cu mai mult sos de soia se poate adăuga mai mult dar cu atenţie pentru că este sărat şi de asemenea se poate condimenta şi aroma cu diverse mirodenii, că doar gusturile nu se discută. Nu sunt lucruri complicate la această reţetă de piept de rata cu orez şi legume dar este de reţinut, această modalitate de a pregăti pieptul de raţă, la aburi, deoarece devine suculent, aromat, moale dar în acelaşi timp, ferm astfel încăt să se poată felia bine.
Ciorba de bureti de fag cu zeama de varza
Este o ciorbă uşoară ce se prepară repede şi care este foarte bine venită după zilele încărcate culinar. Ciorba de bureti nu este o ciorbă săţioasă, care să ţină de foame şi poate fi o variantă pentru cei ce doresc să mai dea jos în greutate.
Costite de porc la cuptor
Mai zilele trecute, un amic bun din Timişoara m-a anunţat ca vine în Craiova şi o să-mi facă o vizită în weekend, cerându-mi să nu fiu cusurgiu şi să procur ceva zaibăr oltenesc, care să ne încurajeze să punem lumea la cale, măcar pentru câteva ore, înainte de culcare.