Nu că aş fi ţinut de prea multe ori, când eram mic, porcul de coadă la Ignat, dar am un ataşament, cu manifestare bianuală, faţă de coada acestui colaborator al gurmandului român. Nu ştiu dacă este semn de ramolire, dar de câte ori îşi face apariţia în galantar o coadă de porc mai făloasă, mai îmbujorată de fum, de atâtea ori se produce simbioza şi plec împreună cu ea, spre casă. Asemenea cozi îşi împlinesc destinul în două inevitabile ciorbe, respectiv în ciorbă dreasă cu ou şi smântână şi de varză cu afumătură. Azi, punem pe masă ciorba cu cozi de porc afumate, dreasă ardeleneşte.
Necesar reteta ciorba cu cozi de porc:
- 3 cozi de porc afumate şi mai trupeşe
- 2 morcovi
- 2 cepe
- 3 roşii
- 1 ardei gras
- 1 păstârnac
- 1 ţelină mică sau 2-3 tulpini de ţelină
- tăiţei
- pătrunjel şi leuştean proaspăt
- sare, piper, tarhon, oţet
Pentru liezon:
- min. 200 gr smântână
- 3 gălbenuşuri
Preparare:
1. Spălăm cozile afumate şi le tăiem bucăţi pe la îmbinarea oaselor. Le punem la fiert în 5 litri de apă rece şi spumuim bine pe măsură ce fierbe. Le lăsăm să fiarbă la foc potrivit pentru cca. 45 de minute. Dacă ne deranjează oasele putem scoate din fiertură bucăţile de la baza cozii, le curăţim de carne şi înlăturăm oasele. Astfel, în ciorbă, cu os, rămân numai vârfurile cozilor, adică partea cu şoric.
2. Tocăm mărunt legumele – ceapa, morcovii, ţelina, păstârnacul, ardeiul gras – pentru a le lua mai repede fierbinţeala. Roşiile le tăiem cubuleţe. Le punem în oală, la fiert, la foc mai domol. Când sunt aproape fierte, peste cca. 30 de minute, adăugăm două mâini de tăiţei. Mai lăsăm 10 minute şi îi dăm sare după gust, tarhon şi un praf de piper. Ciorba se poate mânca cu sau fără smântână.
Dacă vrem s-o dregem cu smântână şi ou acum este momentul imediat după ce am oprit focul. Bătem ouăle într-un bol, le amestecăm cu smântâna şi punem un polonic cu zeamă fierbinte, din oală, peste amestec. Amestecăm bine şi punem încă două polonice de zeamă fierbinte. Astfel ridicăm temperatura liezon-ului şi evităm brânzirea. Odată înfierbântat, punem amestecul de ouă şi smântână încet în ciorbă. Dacă preferaţi ciorba acrită cu oţet, nu trebuie pus oţet când se drege ciorba, deoarece acidul va duce la brânzirea liezon-ului. Este bine să se acrească atunci când se mănâncă, în farfurie.
3. Tocăm şi aromăm cu pătrunjel şi leuştean proaspăt.
P.S. Dacă aş fi avut o zeamă de varză nu aş fi ezitat s-o folosesc, dar este prea devreme pentru zeamă de varză iar cea de anul trecut a expirat. Am folosit atât tarhon uscat cât şi leuştean şi pătrunjel proaspăt, dar fiecare poate aroma după gustul lui. De asemenea, ciorba cu cozi de porc se poate face fără tăiţei sau se poate pune puţin orez.
Să fiţi bine!