Nu că nu aş fi o fire sensibilă, dar renunţatul la fumat şi la cafea de mai bine de o săptămână mi-a indus, în prezent, stări de adâncă emoţiune şi ataşament. Ataşament gastronomic. Mă ataşez uşor şi în mod continuu de entităţi culinare care cu greu mi-ar fi provocat vreo poftă în trecutul meu de cafegiu şi fumător. De ex. biscuiţii populari. După o săptămână, nu simt nevoia să fumez, nici să beau cafea, dar cineva râde de mine şi mi-a dat, în schimb, o poftă de biscuiţi populari care mi-a întărit prietenia cu vânzătoarea de panificate. Am lăsat frâu liber acestei efervescenţe sentimentale tocmai pentru a nu îmi supune trupul unor rigori demne de oameni mai merituoşi. Tot ce am reuşit să încropesc într-o pauză de biscuiţi, au fost costite de porc la tigaie cu ciuperci în unt, aşezate pe mămăliga aburindă, cautare şi dorinţă de trăiri mai înalte, peste perfidul biscuite popular şi a a lui gelozie.
Necesar costite de porc, ciuperci şi mamaliga:
- costite de porc, cantitate apreciată după pofta fiecăruia
- 400-500 gr ciuperci
- 20-30 gr unt
- 1/2 legătură mărar, piper, sare, ulei
Preparare:
Tăiem costiţele potrivit, pentru prăjit în tigaie, înlăturăm dacă este cazul, pe cât se poate, surplusul de grăsime. Ulei se foloseşte puţin, 3-4 linguri iar dacă costiţele sunt mai grase (cum au fost costiţele mele) se poate folosi şi mai puţin ulei. Încingem uleiul şi punem costiţele să se rumenească uşor, 2-3 minute, după care punem o cană cu apă călduţă, căpăcim tigaia şi lăsăm pe foc încet, 45-60 minute până se evaporă apa şi costiţele s-au frăgezit bine. Dacă nu le puţeţi aprecia din ochi, încercaţi costiţele cu o furculiţă sau gustaţi, să fie carnea fragedă. Puteţi freca costiţele cu piper, sare, coriandru sau orice alt condiment vă place, înainte de ale pune în tigaie caz în care recomand să le lăsaţi să se odihnească o oră. Eu procedez aşa când prepar costiţa pe grătar şi mai rar când o prăjesc la tigaie.
Eu am vrut să am un gust curat de costiţă prăjită la tigaie, condimentată la sfărşit cu puţin piper proaspăt şi sare. Vă amintiţi gustul cărnii de porc prăjită imediat după sacrificarea porcului, aceea pomană a porcului cu gustul ei inconfundabil, pregătită ţărăneşte fără condimente, pe care ţăranul nu se prea înghesuia să le folosească abuziv. De asemenea gust am intenţionat să mă apropii cu aceste costite de porc.
După ce s-a evaporat apa şi am rumenit costiţele, eliberăm tigaia de costiţe dar fără să aruncăm sosul, prăjeala rămasă. Ciupercile le ştergem bine de eventualele resturi de compost, cu un prosop curat. Le punem în tigaie, în sosul încins, rămas în urma costiţelor. Este păcat să pierdem gustul şi aromele rămase în tigaie după prăjirea costiţelor. Punem bucăţica de unt să îmbogăţim sosul şi călim ciupercile pâna îşi pierd apa şi se rumenesc. Ciupercile trebuie să se pătrundă pentru a fi uşor digerabile (ciupercile mai crude sunt greu digerabile).
Când ciupercile sunt gata, le răsturnăm cu tot cu sos într-un bol, presărăm un praf sare şi unul piper. Am tocat mărarul şi l-am pus peste ciuperci, amestecându-le. Dacă preferaţi altă verdeaţă, puteţi aroma ciupercile cu ce doriţi sau puteţi renunţa la verdeaţă.
Preparăm o mămăligă, nu gutuie, ci mai moale, intermediară, o răsturnăm fierbinte într-o strachină mare şi punem peste ea costiţele şi ciupercile cu sos. Untul din sos va aroma mămăliga şi te poate face să-ţi lingi degetele. Cine ştie? Că eu am terminat costiţele de mult şi m-am întors la dragoste cu forţa- biscuiţii populari.
Să fiţi sănătoşi şi să găsiţi bine!
