Pentru că a început postul şi pentru că se apropie sărbătorile, este bine să mai rărim mâncărurile cu carne şi să ne pregătim puţin organismul pentru zilele mai încărcate culinar ce va să vie de sărbători. Încerc şi eu să fac ce pot, să echilibrez balanţa şi să mai introduc în meniul casei câte o mâncare de post. Vă recomand sincer acest gulas de ciuperci si cartofi şi am siguranţa că îl veţi găsi foarte gustos şi bine-venit în perioada postului.
Necesar reteta de gulas de ciuperci si cartofi:
- 800gr -1 kg ciuperci champignon
- 4-5 cartofi
- 2 cepe
- 1 ardei gras roşu sau kapia
- 2 linguri boia
- piper, sare
- ulei
Preparare:
1. Tocăm ceapa şi ardeiul roşu mărunt cubuleţe. Încingem într-o cratiţă sau ceaun 2-3 linguri de ulei şi călim sumar ceapa şi ardeiul.
2. Curăţăm ciupercile cu un prosop curat de resturile de pământ şi le înjumătăţim. Le punem peste ceapa şi ardei şi le călim până îşi lasă zeama.
3. Adăugăm boia, un praf de piper şi unul de sare şi lăsăm să fiarbă încet deoarece ciupercile vor lăsa suficientă apă.
4. Curăţăm cartofii şi îi tăiem cubuleţe potrivite. Am folosit cartofi roşii deoarece sunt mai puţin sfărâmicioşi. Punem şi cartofii în ceaun.
5. Adăugăm o cană cu apă până la nivelul cartofilor dar fără să-i înecăm. Punem un capac pe cratiţă şi lăsăm să fiarbă încet până scade şi se înmoaie cartofii, în 20-25 de minute. La final, eventual, mai potrivim de sare şi îi dăm verdeaţă proaspătă.
Nu ştiu dacă aţi folosit vreodată arpacaşul în reţete, dar vă recomand, tot pentru post, o mâncare excelentă de arpacaş cu ciuperci.
Să fiţi bine!