Obişnuiam să prepar taitei de casa de obicei atunci când aveam programată în meniu vreo fiertură de pasăre, dar treptat, pentru că sunt mai de fală şi provensal, am ajuns să-i prepar mai des, să-i usuc şi să-i folosesc mai la toate ciorbele ce cer taitei. Reţeta este simplă şi din ce ştiu eu, fără variaţiuni de la bordei la bordei, fiind cam aceiaşi şi în sud, şi dincolo de munţi şi pe oriunde mai dai cu lingura de supă.
Retete cu oua
Salata cu de toate
Nu este chiar o salata cu de toate, dar având în vedere că are ou şi brânză, crutoane şi verzituri, îi putem spune şi aşa. Este o salată consistentă, versatilă, ce poate ţine loc de masă principală, mai uşoară şi la care puteţi adăuga sau dimpotrivă, puteţi înlătura după cum vă place.
Mancare de frunze de sfecla rosie
Cu toate că avem reţete cu multe verzituri sănătoase, nu stă în tradiţia noastră culinară să gătim frunzele de sfeclă roşie sau de gulie, acestea fiind neglijate gastronomic. Dacă dragaveiul, ştevia, salata sau spanacul se regăsesc în diverse reţete de mâncăruri, frunzele de sfeclă roşie, care se încadrează pe aceaşi linie, nu le gătim mai deloc.
Oua dichisite
Cum putem creşte atractivitatea unor ouă şi cum le putem scoate din banalul obişnuinţei? O să încercăm să le upgradăm, să le revizuim puţin, pe ici pe colo, în locurile esenţiale cum ar spune Farfuridi. Să le dăm puţină culoare, să le însoţim cu o legumă sau două şi să le aromăm cu verzituri. Să le ferchezuim cu nişte perle de ienibahar şi coriandru şi să le scoatem în lume ca pe oua dichisite.
Gustare calda improvizata
Improvizaţia şi imaginaţia, de multe ori stimulate de sărăcie şi nevoi, au stau la baza multor mâncăruri foarte cunoscute azi cum ar fi, de exemplu, pastele, pizza şi făinoasele italienilor în general sau combinaţiile româneşti de mămăligă şi brânzeturi. Dacă nu ne-am manifesta imaginaţia în bucătarie, arta culinară nu ar mai fi artă ci doar o satisfacere fadă, în absenţa atracţiei, a unor nevoi fiziologice.
Cocartau oltenesc. Din vremuri imemoriale
Când iarna încă nu se da dusă, când porcul era gătat şi verziturile primăvăratice nu erau decât în dor şi poftă, ţăranul îşi găsea sprijinul în ulcica cu untură, în lada cu mălai, în ultimele murături din putină şi în prazul pus la fereală în groapă. Din sărăciile astea încropea mâncăruri ce îl scoteau din iarnă şi chiar dacă nu s-ar crede, era mai împăcat cu el însuşi şi cu lumea decât suntem noi astăzi. Dacă peste toate astea mai găsea câte un ou în cuibar şi câte un boţ de brânză tare, de oaie, putea spune că are alb în căpistere. Asta este cocârţău oltenesc.