Dacă ar fi să fac un top al ingredientelor ce le apreciez cel mai mult în bucătărie şi fără de care multe mâncăruri ce la prepar ar fi anoste, patru s-ar afla cu siguranţă în vârf, respectiv ardeiul iute, usturoiul, zeama de varză şi hreanul. În timp preferinţa pentru aceste ingrediente s-a transformat oarecum în manie încât nu prea mai agreez ciorba fără zeama de varză, absenţa usturoiului şi ardeiului iute din mâncare sau de lângă mâncare îmi cam taie pofta iar hreanul am ajuns să-l mănânc pe pâine.
Ingrediente
Mancare de arpacas cu ciuperci
Cred că cei mai mulţi dintre noi am mâncat arpacaşul doar în colivă, nemaiîntâlnind o altă reţetă care să-l aibă ca ingredient. Este bine dacă încercăm să aducem în alimentaţia noastră asemenea seminţe şi cereale fapt pentru care azi am preparat o mancare de arpacas cu ciuperci, ceapă şi ardei, foarte simplă şi care nu cere timp, surprinzător de gustoasă, de care eu sunt mulţumit. Binenţeles că se pot aduce completări reţetei, se poate adăuga carne, legume sau condimente, funcţie de imaginaţia şi gustul fiecăruia.
Dovlecei umpluti cu carne. Infierbantati la cuptor
După ce am umplut vinete albe, după ardeii bucovineni şi imam bayildi azi vom face de petrecanie, tot prin umplere, unor dovlecei tomnatici. Îs buni umpluţi sârguincios cu călitură de carne şi legumă, înfierbântaţi la cuptor în sos aromat, dulce acrişor şi mâncaţi, dacă vor muntenii, cu smântână sau, dacă vor vălenii, cu ciuşcă iar restul, să nu cumva să stea sfioşi deoparte ci să-i mănânce după cum îi rabdă inima şi pofta.
Salata cu porumb si fasole rosie. Mexicana
Îi spun eu salata cu porumb si fasole, dar la cât este de consistentă şi generoasă lucrarea asta cu origine mexicană, cred că depăşeşte acest cadru. Este cunoscut apetitul mexicanilor pentru fasole şi porumb pe care le regăseşti în mai toată bucătăria lor într-o mare diversitate de preparate, de gusturi şi culori.
Pilaf de orez cu pui. La cuptor
În nenumăratele lor peregrinării războinice, la nord de Dunăre, otomanii îşi luau în raniţa culturală meniul bucătăriei lor încărcat de sarmalele, musacale, legumele umplute şi pilafuri. Pilaful de orez de la turci ni se trage şi al lor, la rândul lui, se trage de la persani. Se prepară în nenumărate feluri, de la casă la casă, este bine văzut de gospodine că satură şi mulţumeşte pe mai toţi mesenii normali în apetit.
Paste cu sardine
Cu toate că în ultimi ani pastele s-au evidenţiat destul de bine în preferinţele nostre, combinaţia de paste cu sardine are mai puţină trecere tocmai datorită acestei asocieri inedite, mai greu acceptabilă mental, ca idee. Tradiţională în Sicilia, unde sardina înoată la ea acasă şi organismul italianului conţine pe lângă cei 70% apă şi 30% făinoase, asocierea asta de paste cu sardine, îmi dau şi eu cu părerea, este o mâncare al cărei gust trebuie cultivat, pentru că din prima s-ar putea să nu meargă la inima ta pofticioasă.