În ultimul timp am avut un apetit ridicat pentru cârnaţi proaspeţi, aromaţi cu rozmarin şi puţin picanţi. Dacă în urma cu câteva zile am pus carnaţii pe cartofi, azi pofta m-a împins spre această combinaţiea de paste cu carnati. Având totul proaspăt şi cu arome vii şi în putere, roşiile, usturoiul verde, verdeaţa şi cârnaţii nu pot oferii decât savoare şi gust.
Ingrediente
Piure cu carne si sos usturoiat
Ce poţi face cu carnea de pasăre după ce a fiert şi contribuit la obţinerea unei supe? Variante sunt multiple, de exemplu, o poţi pune pe cartofi şi rumeni la cuptor cum am mai scris sau o poţi însoţi de un sos care, lângă un piure de cartofi, poate să facă impresie bună. Azi am ales să prepar şi să mă bucur de această simplitate gustoasă, piure cu carne si sos usturoiat.
Gustare calda improvizata
Improvizaţia şi imaginaţia, de multe ori stimulate de sărăcie şi nevoi, au stau la baza multor mâncăruri foarte cunoscute azi cum ar fi, de exemplu, pastele, pizza şi făinoasele italienilor în general sau combinaţiile româneşti de mămăligă şi brânzeturi. Dacă nu ne-am manifesta imaginaţia în bucătarie, arta culinară nu ar mai fi artă ci doar o satisfacere fadă, în absenţa atracţiei, a unor nevoi fiziologice.
Tocana campeneasca
Tocana campeneasca este mancare văratică ce se prepară în baza carni de porc şi cu aportul legumelor ce sunt, la momentul poftei, în rod în grădina gospodarului sudist. Legumele pot fi multe sau puţine şi foarte variate aşa că nu avem vreo obligaţie anume de o paleta fixă de ingrediente. Dacă avem vreo obligaţie, aceasta este faţă de carne ce trebuie bine preparată astfel încât fragezimea să fie de necontestat.
Carnati cu cartofi
Rezultatul este irezistibil cu cârnaţi proaspeţi de calitate ce îşi lasă sucul şi aroma, să cuprindă cartofii pe care sunt aşezaţi. O nuanţă vagă de iute şi o aromă de usturoi trebuie să invăluie carnaţii şi cartofii. Acum este un moment foarte prielnic, pentru o asemenea combinaţie, deoarece cartofii noi sunt deja în pieţe şi pot fi un mare câştig pentru plăcere. La fel cum poate fi şi însoţirea acestora cu focaccia.
Stufat de Miel. Traditie Culinara Pascala
O mâncare ce, prin prisma ingredientelor, este simbol al primăverii, acest stufat de miel se bazează pe două componente de bază: miel şi verdeţuri primăvăratice din abundenţă. Termenul de stufat provine din limba greacă, întâlnindu-se şi în italiană drept stufato şi înseamnă tocană. Prepararea stufatului lasă loc iniţiativei şi prezenţei, la alegerea şi plăcerea fiecăruia, a diverselor verdeţuri de primăvară cum ar fi leurda, ştevia sau dragavei, măcriş, lobodă şi binenţeles, ceapa şi usturoiul verde fără de care nu am avea stufat.