În China acest orez prăjit este la mare căutare încât bucătarul căruia îi reuşeşte reţeta se bucură de mare respect. Variante de orez prajit sunt mai multe dat fiind faptul ca orezul în general este pâinea chinezului, este preparatul ce echilibreză condimentatele mâncăruri chinezeşti. Datorită acestui rol de pâine bucătăria chinezească însoţeşte majoritatea mâncărurilor cu orez fiert simplu, nesărat. Se pare că orezul prăjit a apărut ca o modalitate de a valorifica, de a nu risipi orezul fiert rămas de pe o zi pe alta. Perioadele de sărăcie din China, ca şi în Italia, au făcut ca oamenii să valorifice din plin puţinele alimente la care aveau acces, concretizând preparate simple dar care în timp au devenit global apreciate respectiv orezul chinezesc şi pastele italiene.
Ingrediente necesare orez prajit cu ou şi legume:
- 200 gr. orez
- 1 ou
- 2 morcovi
- 1 ceapă potrivită
- 3-4 căţei de usturoi
- 1 ardei gras roşu nu prea mare ( sau o jumătate dacă este ardei California, mare)
- 1 pumn de mazăre congelată
- ulei de măsline, sos de soia, piper alb, sare
Preparare orez prajit:
Se spune că cel mai bun orez prăjit se prepară din orezul fiert cu o zi înainte deoarece a absorbit apa, a căpătat fermitate şi a devenit oarecum mai uscat. Dacă nu suntem dispuşi să aşteptam o zi va trebui totuşi să lăsăm orezul fiert să se răcească bine înainte de folosire pentru a evita să obţinem un pilaf. Eu am folosit orez prefiert dar se poate prepara şi cu orez normal (care cu atât mai mult trebuie lăsat să se răcească bine)
Am fiert orezul în felul următor: am pus cana de orez într-un vas, am adăugat 2 căni apă, un praf sare, o lingură ulei, am lăsat pe foc puternic să înceapă fierberea după care am redus focul şi am lăsat să bolborosească încet 5-6 minute. Am oprit focul şi am acoperit vasul cu un capac pentru 20-30 minute. După ce orezul va absorbi apa, îl afânăm cu o furculiţă şi îl lăsăm să se răcească la frigider. Întotdeauna trebuie măsurata cantitatea de orez cu o cană pentru a pune exact o măsură dublă de apă.
Cănd orezul s-a răcit, tocăm ceapa şi ardeiul cuburi, morcovi rondele sau tot cubuleţe şi feliem usturoiul.
Se încing 2-3 linguri de ulei în wok-ul şi se adaugă legumele. Se poate folosi şi o tigaie mai largă. Legumele trebuie bine scurse (în special mazărea ce a fost decongelată) înainte de a fi puse în wok pentru a nu interveni fierberea şi moleşirea. Se prăjesc la foc repede pentru 2-3 minute, timp în care se agită wokul sau se amestecă cu o spatulă. Atăt legumele căt şi orezul se prepară al dente.
Se bate oul şi se pune peste legume amestecând repede în wok cu spatula de lemn pentru a se transforma oul prăjit în franjuri mici. Se adaugă orezul în wok şi se amestecă continuu 2 minute. Se opreşte focul. Se pun 2-3 linguri sos de soia şi un praf de piper alb proaspăt măcinat. Sosul de soia este destul de sărat şi de regulă nu mai trebuie sare dar trebuie gustat şi verificat.
Orezul prăjit este o garnitură deosebită pentru orice fel de carne. De exemplu orez prajit cu porc.
Să fiţi sănătoşi!