…aşa că am petrecut mai puţin timp în bucătărie, preparând ceva rapid şi fără să mă complic. Am intenţionat să mă şi autoverific la rezultatul acru, dacă acesta corespunde algoritmului meu de placere şi dacă-mi satisface obedienţa faţă de gust. Vorbesc despre murături când spun rezultat acru, murături cărora azi le-am făcut prima degustare. Am gătit şi mâncat friptura de pui cu piure de telina si muraturi după care am plecat cu prietenii la un cico.
Bulz orasenesc. Preparat in trendul zilei
I-am spus bulz ciobanesc, preparat în trendul zilei, pentru că este mai aproape de ce se serveşte azi drept bulz şi departe de cocoloşul de mămăligă taranesc, umplut cu brânză sau urdă, ce se mânca la stânele naţionale şi care este adevaratul bulz (ardelenesc sau moldovenesc) sau urs.
Salata de gogonele. Prajite sau coapte
A venit şi vremea gogonelelor şi gospodinele concurează frenetic la borcaniada acestui rest de toamnă, cât încă se mai găsesc prin pieţe una alta de acrit. Mie, cu gogonelele nu mi-a reuşit borcaniada, fiind deturnat de poftele firii mele pământeşti şi până să duc o mâna la borcan cealaltă deja mă servea cu salata de gogonele.
Tocanita de ciuperci. Langa mamaliga fierbinte
Mâncare ţărănească dar şi boierească, mânăstirească, de post şi rugăciune dar şi de huzur la vecina de lângă casă, tocaniţa de ciuperci devine graţie dacă găseşti hribi sau ghebe în pădure. Asta, dacă ai pădure şi mijloc de codru des unde hribi şi ghebe cresc.
Dovleac umplut cu fructe si scortisoara
…astfel avem un dovleac umplut cu fructe care este gustos, dulce şi aromat şi pe care îl mâncaţi după cum doriţi mai cald sau mai rece. Dacă dovleacul este mai mare puteţi completa cu stafide, prune şi caise confiate şi ce mai permite imaginaţia.
Varza de Bihor. Creatie cu smantana
Se pare ca numele de varza de Bihor nu este contribuţia bihorenilor, ei fiind, doar cei ce au gătit şi cinstit cu asemenea deliciu pe cei ce le-au trecut pragul şi care, astfel onoraţi, i-au dat nume de Bihor ce peste ani şi graniţe a devenit renume.