Cum în ultimul timp în bucătăria mea am făcut politica verdeţurilor de tot felul, încercând să le integrez şi valorific în cât mai multe reţete, şi azi, prin pilaf cu spanac, voi urma acelaşi program şi voi da întâietate spanacului în încercarea de a îmbogăţi cu gust şi savoare o reţetă simplă, la îndemâna oricui. Toate aceste bolbotine, cum auzeam bătrânii, în copilărie, că le numeau, cred eu că ne priesc la sănătate şi este bine să le valorificăm mai bine şi mai mult, devreme ce grădina noastră este atât de rodnică în ce le priveşte. Eu am însoţit acest pilaf cu spanac cu o coastă de ied, carne fragedă şi mai săracă în calorii decât puiul dar, cum iedul nu paşte tot timpul în supermarket, fiecare poate rumeni ce proteină pofteşte, devreme ce pilaful cu spanac este foarte primitor şi deschis la colaborări.
Ingrediente pilaf cu spanac si costite de ied
- 500 gr spanac
- 200 gr orez
- 1 ceapă
- 1 morcov
- 2 fire de ceapă verde
- 1 ardei semi-iute, roşu dacă se poate pentru aspect
- piper, sare
- ulei
Pentru friptură
- 1 coastă de ied sau carne de miel, pui, porc, vită
- mix de condimente – piper, boia, cimbru, usturoi, sare, ulei
Curăţăm şi tocăm mărunt ceapa, tăiem rondele ardeiul semi-iute şi le punem la călit în 2-3 linguri de ulei, într-o tigaie, la foc mediu. Dăm un praf de sare, să extragă apa din ceapă şi aceasta să se înmoaie fără a-şi schimba culoarea. Dăm morcovul pe răzătoarea mică şi îl punem peste ceapă. Morcovul prin călire va da o culoare frumoasă, portocalie, şi dulceaţă. Ardeiul poate fi mai mult sau mai puţin iute, după preferinţe. Deşi mânânc iute, eu folosesc ardei mai puţin iute deoarece trebuie să mânânce şi fetele.
După ce s-au călit ceapa şi morcovul adăugăm orezul şi amestecăm pentru a-l învălui bine uleiul încins. Adăgăm un polonic de supă de legume sau apă fierbinte şi amestecăm. Când acestă primă supă este absorbită de orez, adăugăm următorul polonic şi tot aşa, până ce orezul se umflă şi devine pufos. În final vom folosi o cantitate de supă mai mare de 3 ori decât cantitatea de orez. După ce orezul s-a umflat adăugăm ceapa verde mărunţită rondele şi amestecăm. Gustăm şi potrivim de sare. Tot acum, înainte de a adăuga spanacul, dăm un praf de piper proaspăt măcinat.
Spălăm spanacul proaspăt şi rupem eventualele codiţe prea lungi ale frunzelor. Îl scurgem bine de apă. Adăugăm (eventual în tranşe, că este uşor voluminos) spanacul prospăt la pilaf şi amestecăm uşor să fie încorporat. Fierbinţeala pilafului va face ca spanacul să-şi reducă volumul şi să se omogenizeze foarte bine cu orezul. Nu trebuie amestecat excesiv şi cât să fie bine primit spanacul în orez, acesta fiind bine şi frumos să-şi păstreze din personalitate, în pilaf. Acest pilaf cu spanac nu trebuie să devină un terci prin anularea prestanţei spanacului.
Coasta de ied, după ce am grijit-o oleacă, am frecat-o bine cu mix-ul de condimente de mai sus şi am dat-o la cuptor, în vas de pământ. Condimentele au rolul de a potenţa gustul, coasta de ied fiind foarte fragedă fapt pentru care nu necesită lucrări suplimentare. Am servit coasta de ied pe pilaf cu spanac şi mare mi-a fost mulţumirea de gurmand. La o garnitură de pilaf cu spanac, puteţi prepara orice carne, dar, ca o părere, dacă alegeţi carnea de porc sau vită, eu aş opta pentru o preparare la cuptor, un timp mai lung, la foc încet, până ce devine foarte fragedă, ca la reţeta de osso buco.
Să fiţi bine!