Despre piure de naut sau hummus cum îi spun arabii am mai scris acum ceva timp. De data asta, cu toate că rețeta este aceeași, doresc să evidențiez asocierea cu chifteluțe ușor usturoiate, tandem ce, zic eu, prezintă atractivitate ridicată. De ce usturoiate? Pentru că usturoiul echilibrează gustul ușor dulce, potrivindu-se foarte bine cu pasta de naut, ușor înviorată cu zeamă de lămâie. Dacă la rețeta de hummus se folosește cu predilecție pasta de susan (tahini) de data aceasta am înlocuit-o cu puțină pastă de măsline. Cum nu de fiecare dată avem la îndemână tahini putem folosi cu succes pasta de măsline.
Piure de naut cu chiftelute
- 300 gr năut
- 3 căței de usturoi
- 1 lămâie
- 1 lingură pastă de măsline
- 2-3 linguri ulei de măsline
- sare, piper, boia dulce
- chiftele ( rețetă clasică cu 2-3 căței de usturoi în plus, adică – carne tocată, 1 ceapă, 1 ou, cartof sau miez de pâine, verdeață, 6-7 căței de usturoi, sare, piper)
Punem cu o seara înainte năutul la înmuiat, după care a doua zi îl fierbem până se înmoaie suficient astfel încât să putem zdrobi bobul de năut între degete. De asemenea, putem folosi năut din conservă care se prepară mult mai repede, fiind deja înmuiat. Pasăm năutul, adăugăm pasta de măsline, usturoiul zdrobit, uleiul, condimentele și zeama de lămâie și omogenizăm totul. Pentru ai regla densitatea după cum dorim (nu trebuie să fie prea gros) putem folosi puțină zeamă din oala în care am fiert năutul.
Chifteluțele le vom prepara după procedura clasică, așa că nu mai scriu despre acest lucru, presupunând că se cunoaște. Alegerea cărnii tocate rămâne la latitudinea fiecăruia, putând fi de porc, pui, curcan, vită sau amestec. Năutul, fasolea și lintea, furnizori de fibre, sunt foarte asemănătoare, inclusiv ca metode de preparare, așa că pentru varietate le putem alterna într-un mod gustos, pe masă.
Să fiți bine!