În fiecare an, când cartofii noi apar în piețe, am obiceiul să-i folosesc ca pat pentru o înaripată aromată cu diverse mirodenii, rumenită încet la cuptor.
Pentru a obține un pui crocant, dar în același timp cu carnea deosebit de gustoasă și fragedă este necesar să fim diplomați și să-i intrăm puiului pe sub piele pentru ai da unt, usturoi și condimente. Aceste ingrediente și arome fac ca acest pui cu cartofi la cuptor să depășească ca gust clasa unei fripturi comune.
Necesar pui cu cartofi la cuptor
- 1 pui întreg
- 1,5 kg de cartofi noi, mai micuți
- 4-5 morcovi tineri
- 1-2 cepe verzi
- 1 fir usturoi verde
- cca 150 gr unt
- 3-4 căței de usturoi
- cimbru, piper, boia, sare, coajă de lămâie rasă – opțional
Grijim puiul de eventuale resturi de puf și pene, îl spălăm și îl tamponăm cu un prosop să se usuce. Într-un bol punem untul moale, piper, cimbru, cățeii de usturoi, tăiați felii sau zdrobiți, și coaja de lămâie rasă.
Amestecăm până obținem o pastă omogenă. Amestecul de unt și mirodenii îl introducem sub pielea puiului și masăm, insistând pe pulpe și piept. Firul de usturoi verde îl împletim coroniță și îl introducem în pui.
Cartofii noi spălați (pot fi curățați sau nu de coaja subțire) se așează într-o tavă, alături de morcovii tineri. Se toacă mărunt ceapa verde și se pune peste cartofi. Se dă câte un praf de piper și sare. Nu este nevoie să adăugăm apă sau ulei deoarece puiul va lăsa suficiente sucuri.
Așezăm puiul pe patul de cartofi noi. Eu, pentru că mănânc mai bine condimentat, am mai presărat pe pui boia și piper. Puteți proceda la fel sau nu. Acoperim tava cu folie de aluminiu și o dăm la cuptorul încins pentru minim o oră. După o oră, înlăturăm folia de aluminiu și continuăm coacerea la cuptor până ce puiul se rumenește și devine crocant la exterior. Se servește la masă alături de o salată sau murături!
Să fiți bine!