Există putisoare preparate prin fierbere zise şi nudli şi care seamănă pe undeva cu colţunaşii – la partea cu fierberea – şi există putisoare coapte la cuptor ce se aseamănă cu cornuleţele. La cele fierte se mai pune şi un cartof şi se dau prin mac, pesmet, zahăr, etc iar cele rumenite la cuptor se umplu cu nuci, alune, rahat, stafide şi ce ne mai face plăcere. Una peste alta, este plină lumea de fel de fel de putisoare. M-am oprit asupra celor rumenite la cuptor pentru că de obicei sunt vitregite pe internet, cele fierte fiind mai prezente în mediul virtual.
Necesar putisoare la cuptor:
- 5 gălbenuşuri
- 2 ouă întregi
- 300 gr făină
- 200 gr unt
- 1 ceaşcă lapte
- 1/2 cub drojdie mic
- alune, nuci, stafide, rahat – pentru umplutură după plăcerea fiecăruia
- zahăr pudră, scorţişoară
- sare
Preparare:
1. Punem 150 gr de unt într-un vas şi îl frecăm puţin cu o lingură de lemn până devine moale şi se face cremă. Dizolvăm drojdia în ceaşcuța cu lapte călduţ. Într-un bol, punem cele 5 gălbenuşuri şi cele 2 ouă întregi, făina, ceaşca de lapte cu drojdie şi un praf de sare, și amestecăm și frământăm până obţinem un aluat ferm, nelipicios. Dacă este nevoie, pentru a ieşi aluatul mulţumitor, se potriveşte din făină sau lapte.
2. Acoperim vasul cu aluat cu o pungă şi lăsăm aluatul să se odihnească 30 de minute.
3. Întindem aluatul foaie mai subţire şi tăiem dreptunghiuri de mărimea aproximativă a unor cărţii de joc, la fel ca în foto. Punem pe fiecare dreptunghi alune sau nuci fărâmiţate, prăfuim cu scorţişoară şi cu zahăr vanilat şi rulăm dreptunghiurile, să rezulte puţele.
Jumătate le-am făcut cu alune şi cealaltă jumătate cu rahat.
În tava de la aragaz punem hârtie pergament şi arânjăm puţişoarele. Cu restul de 50 de grame de unt ungem din abundenţă, cu o pensulă, puţele. Acest unt are mare importanţă pentru calitatea finală. Mai lăsăm tava în aşteptare pentru 15-20 minute spre dospirea şi creşterea puţelor.
4. Băgăm tava în cuptorul încins până se rumenesc. La final, dupa ce le scoatem din cuptor, le pudrăm cu zahar.
Să fiţi bine!