Salata de dovlecei cu sos de iaurt, prin prezența chimenului și a iaurtului, ne dezvălui atât originile sale grecești cât și levantine. Este îndeosebi o salata de vară, răcoritoare și aromată …
Retete din Muntenia
Tocanita de Ied Picanta si Aromata, Servita cu Mamaliga
Această tocanita de ied este preparată cu accent principal pe carne şi mai puţin pe legume, tocmai pentru a pune în evidenţă şi a lăsa rol principal gustoasei şi fragedei pulpe de ied.
Pastrama de Berbecut la Tigaie cu Mamaliga si Rosii Coapte
Mancare de vreme rece si de vin roşu, pastrama de berbecut este o delicatesa pentru cei ce nu sunt sensibili la mirosul lasat de transhumantă. Pe linie tradiţională, pofta de pastrama de berbecut, de oaie sau capra, se ivea de îndată ce vinul îşi înceta fierberea şi ajungea la maturitate, acesta fiind singura asociere bahică […]
Cartofi Boieresti pe Pat de Ciuperci si Morcov Dulce
Dacă avem în vedere popularitatea şi modul cum se prezintă în restaurante, reţeta de cartofi boieresti, de cele mai multe ori, conţine bacon, şuncă sau un alt reprezentant al porcului. Este un preparat consistent care rareori îndeplineşte rolul de garnitură, iar despre salată nici nu poate fi vorba. Reţeta de cartofi boieresti de mai jos […]
Rata la Cuptor cu Varza Dulce Calita
Dacă iarna este recomandat pentru un gurmand să aşeze o rață grasă pe varză murată, primăvara sau toamna eu aleg să pregătesc o rață la cuptor însoţită de varză dulce, proaspătă, preparată uşor al dente. Astfel, dacă în cazul verzei murate obţinem un preparat în care dulceaţa cărnii de raţă se armonizează cu acreala verzei […]
Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar
Cred că mâncarea de fasole verde cu rosii este cea mai simplă şi rapidă modalitatea de a fructifica fasolea verde fără a pierde nimic din bucuria gustului oferită de acestă legumă. Această potrivită asociere de fasole verde si rosii este una din preferatele mele în special primăvara, atunci când fasolea verde apare în pieţe, şi […]